Floyd Landis renunţă la ciclism

18 ianuarie 2011 15:58   Alte sporturi
Ultima actualizare:

În vârstă de 35 ani, Landis nu mai avea echipă din mai 2010, când evolua la modesta formaţie Bahati Foundation.

''Se fac cinci ani de când încerc să revin, fără succes. Asta mi-a cauzat mult stres şi nu mai merită. Nu mă voi mai alinia la startul niciunei curse şi nu voi mai încerca să trec o linie de sosire în faţa altora. Gata, s-a terminat'', a declarat rutierul la canalul american.

Landis a negat multă vreme faptul că s-a dopat şi a dus o bătălie juridică pentru a-şi recupera victoria din Turul 2006.

Însă, în mai 2010, el a început să facă mărturisiri, implicând cu această ocazie circa 15 persoane, între care şi pe compatriotul şi fostul său coechipier de la US Postal, Lance Armstrong, care, potrivit afirmaţiilor lui Landis, l-ar fi ajutat să înţeleagă cum să utilizeze produsele dopante.

Într-un interviu acordat canalului ESPN, Landis s-a arătat pesimist în privinţa evoluţiei acestei discipline. ''Sunt mai mult decât sigur că acest sport nu poate fi vindecat, dar nu este nici treaba mea, nici lupta mea'', a conchis ciclistul.

Floyd Landis a debutat în ciclismul profesionist în 1999, cu formaţia Mercury, după care a ajuns la US Postal în 2001 şi la Phonak în 2005.

În afara Turului Franţei 2006, Landis a câştigat în acelaşi an şi cursa Paris - Nisa.

Mai multe