Foşti atleţi, dopaţi: boală, infertilitate şi schimbare de sex
Sportivii olimpici ai Germaniei de Est fac o retrospectivă şi explică modul în care au fost forţaţi să ia steroizi. Azi sunt nişte oameni care sunt în depresie, sunt dependenţi de alcool sau droguri şi unii chiar şi-au schimbat sexul.
Sebastian Coe, legenda sportului olimpic şi şeful atletismului mondial, se ocupă în aceste zile de scandalul de dopaj izbucnit în Rusia, ocazie cu care lumea şi-a reamintit de atleţi est germani.
Roland Schmidt – a fost un halterofil de succes, dar s-a dopat atât de mult încât i-au crescut sânii şi a trebuit să “scape” chirurgical de ei.
Heidi Krieger – drogurile au transformat-o şi “i-au răpit” feminitatea. A făcut o operaţie de sex, acum fiind Andreas. Substanţele pe care antrenorii au obligat-o să le ia i-au schimbat corpul şi a lăsat-o cu mari dureri în zona coapselor.
“Sportivii ruşi pot alege, noi nu fiindcă trăiam în dictatură. Vor plăti un preţ mare în viitor, dacă vor lua în continuare drroguri”, a spus Andreas.
În 1986, când a devenit campioană europeană, i s-a dat 2590 de miligrame dintr-un steroid denumit Oral-Turinabol. Ca o comparaţie, atletul Ben Johnson a fost prins dopat în 1988, având în corp cu 1000 de miligrame mai puţin faţă de Krieger.
Thomas Gotze era la proba aruncarea cu ciocanul, iar Ines Geipel a făcut parte din echipa de sprint a Germaniei de Est.
“Corpurile sunt distruse şi psihicul la fel. Femeile au primit hormone bărbăteşti şi s-au confruntat cu infertilitate sau altele au născut copii cu dizabilităţi”, a spus Geipel.
Marita Koch încă deţine recordul la proba de 400 de metri, a avut un timp de 47.60 de secunde, dar a negat că s-a dopat.
Scandalul în Rusia a pornit în urma unui documentar difuzat de postul german ARD în decembrie 2014. Aruncătoarea de disc Yevgenina Pecherina, suspendată 10 ani din toate competiţiile sportive, spunea că 99 la sută dintre atleţii ruşi folosesc substanţe interzise, iar maratonista Lilya Şobukhova susţinea că a plătit 450.000 de euro pentru a acoperi urmele unui test pozitiv.
În urma acestui documentar, Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a mandatat o comisie formată din trei specialişti să întocmească un raport, iar acesta a fost dat publicităţii luni, 9 noiembrie. În 323 de pagini este demascat un sistem absolut înfricoşător, comparabil doar cu cel pus în practică de Germania de Est în anii 70.
“Ce am descoperit întrece orice ne-am fi imaginat dinainte, în sens negativ. Rusia a dezvoltat o adevărată cultură a înşelăciunii”, a afirmat Rick Pound, preşedintele comisiei care a elaborat raportul.