FOTO A ieşit în căruciorul cu rotile de pe teren. Suferinţă la US Open
Caroline Wozniacki este finalistă la US Open la capătul unui meci ce a durat o oră și 50 de minute. Daneza va juca ultimul act de la Flushing Meadows, însă a obținut calificarea într-o manieră în care nu și-ar fi dorit.
Asiatica Shuai Peng,ocupanta locului 39 WTA, marea surpriză a turneului feminin, a fost forțată să abandoneze din cauza unor crampe musculare. La scorul de 7-6, 4-3 pentru Wozniacki, Peng s-a simțit din ce în ce mai rău, iar la un moment dat nu mai putea sta în picioare. După ce a fost dusă pe brațe de oamenii de ordine pentru a primi îngrijiri medicale pe margine, ea s-a întors pe arena centrală. A mai jucat doar două puncte, după care s-a prăbușit iar, suferind un atac de insolaţie, conform digisport.ro.
În lacrimi, Peng a conștientizat că trebuie să abandoneze la prima ei semifinală de Grand Slam din carieră și a fost cu greu ridicată de pe suprafața de joc și așezată într-un scaun cu rotile. Vizibil impresionată, Wozniacki a fost alături de adversara sa, căreia îi dorește recuperare grabnică: "Îmi pare rău pentru ea, a jucat foarte bine tot acest turneul. Sper că va fi ok", a spus daneza.