FOTO! Accident dramatic în Marele Premiu de Formula 1 al Japoniei

5 octombrie 2014 13:01   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Pilotul francez al echipei Marussia, Jules Bianchi, a fost transportat în stare de inconştienţă la spital, după un accident suferit în timpul Marelui Premiu de Formula 1 al Japoniei, desfăşurat în această dimineață la Suzuka, pe o pistă udă.

Incidentul a avut loc în virajul 15, în turul 44/53, în locul în care Adrian Sutil (Sauber) ieşise în decor cu puţin timp înainte. Nu au fost transmise imagini cu accidentul suferit de francez şi nici nu se cunosc foarte multe detalii privind circumstanţele acestuia. Cursa a fost neutralizată cu Safety Car şi apoi oprită definitiv. Bianchi a fost preluat de o ambulanţă şi transporta la spital, în stare de inconştienţă.

Pilotul german al echipei Sauber, Adrian Sutil, a declarat că monopostul Marussia condus francezul Jules Bianchi a lovit o automacara, la Marele Premiu al Japoniei, desfăşurat, duminică, pe circuitul de la Suzuka.

În turul 43 al cursei de la Suzuka, Sutil a ieşit în decor în virajul 15 şi a lovit o barieră de protecţie, compusă din mai multe rânduri de pnauri. O automacra a ajuns la locul accidentului pentru a îndepărta monopostul lui Sutil, pilotul german ieşind nevătămat din maşină. La scurt timp, Bianchi a pierdut controlul volanului în acelaşi loc, iar maşina sa a lovit automacaraua prezentă pe marginea pistei.

"Condiţiile au devenit dificile, pe măsură ce ploaia se înteţea, iar vizibilitatea scădea din ce în ce mai mult. Pe o semnalziare cu steaguri galbene, Jules a răsucit monopostul în acelaşi loc. A fost mai mult sau mai puţin acelaşi accident, numai rezultatele au fost diferite. Macaraua încerca să îndepărteze maşina mea când s-a întâmplat accidentul lui Bianchi", a povestit germanul.

Sutil a afirmat că îndepărtarea monopostului său trebuia făcută sub Safety Car şi nu pe o semnalizare cu steaguri galbene. "Referitor la acel viraj, toată lumea ştie că este unul dintre cele mai dificile. Mai ales când se înserează şi ploia se înteţeşte, dacă ai un accident te gândeşti probabil la maşina de siguranţă. Dar astăzi au fost condiţii dificile şi cred că nu e uşor să iei cea mai bună decizie în cel mai bun moment", a explicat el.

MP al Japoniei a fost unul cu probleme de la început, ploaia ameninând încă de dimineață serios buna desfășurare a competiției.

Cursa a fost oprită după accidentul în care a fost implicat Jules Bianchi (Marussi).

Startul s-a dat apoi în spatele maşinii de siguranţă, iar piloţii au parcurs două tururi, plângându-se de slabă vizibilitate şi de dificultate în manevrarea monoposturilor.

În aceste condiţii, organizatorii au decis să fluture steagurile roşii şi să trimită sportivii la standuri.

La ora 09.25, s-a dat din nou startul în spatele maşinii de siguranţă, cu plecare de pe linia boxelor, piloţii find anunţaţi că au la dispoziţie o "fereastră" de 30 de minute în care se estimează că nu va mai ploua.

Fernando Alonso a abandonat în primul tur de la reluare (turul 3).

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Mercedes) a câştigat Marele Premiu al Japoniei, a XV-a etapă a Campionatului Mondial de Formula1, după o cursă care a fost întreruptă după parcurgerea a 44 din cele 53 de tururi programate.

Pe locul 2 s-a clasat Nico Rosberg (Mercedes), iar pe locul 3 a fost Sebastian Vettel (Red Bull).

În puncte au mai terminat Daniel Ricciardo (Red Bull) - locul 4, Jenson Button (McLaren-Mercedes) - locul 5, Valtteri Bottas (Williams) - locul 6, Felipe Massa (Williams) - locul 7, Nico Hulkenberg (Force India) - locul 8, Jean-Eric Vergne (Toro Rosso) - locul 9 şi Sergio Perez (Force India) - locul 10.

Suzuka se află sub ameninţarea Taifunul Phanfone, care se apropie periculos. Meteorologii au anunţat că "ochiul" taifunului va survola, luni dimineaţă, circuitul, astfel că sunt aşteptate "impotrante distrugeri structurale".

Mai multe