FOTO România a obţinut o nouă medalie. Dorottya Buzas a câştigat argintul la biatlon
România a luat azi a treia medalie la FOTE, când Dorottya Buzas a câştigat argintult la proba biatlon sprint 6 kilometri.
Sportiva a adus României cea de-a treia medalie în acest sezon, fiind vizibil emoţionată la finalul probei.
„Este extraordinar pentru mine, nu mă aşteptam. Este prima medalie pe care o câştig la o competiţie atât de mare, încă nu-mi vine să cred", a declarat aceasta pentru „Adevărul".
"Până acum nu am avut rezultate aşa de mari, nu am câştigat o competiţie aşa de mare şi mă bucur foarte mult. La final nu îmi mai simţeam picioarele dar mă bucur că am reuşit un astfel de rezultat”, a mai declarat sportiva, conform site-ului oficial al FOTE 2013.
Românca a mai fost aproape de o medalie în prima zi, însă a ratat podiumul la ultima trecere prin poligon, când n-a spart decât trei ţinte. Dorottya a completat performanţele reuşite de Emil Imre, care a adus României aurul şi argintul la probleme de short-track.