Francezul Christophe Riblon a câştigat a 14-a etapă din Marea Buclă
Riblon, în vârstă de 29 de ani, a parcurs cei 184,5 kilometri, pe distanţa Revel - Ax-3 Domaines, în 4 ore, 52 de minute şi 42 de secunde. Pe locul doi s-a clasat rusul Denis Menchov (Rabobank), urmat de spaniolul Samuel Sanchez (Euskaltel).
După etapa a 14-a, situaţia din fruntea clasamentului general a rămas neschimbată, Andy Schleck (Saxo Bank) menţinându-se în frunte, cu un timp total de 68 de ore, 2 minute şi 30 de secunde. Spaniolul Alberto Contador (Astana) ocupă locul doi, la 31 de secunde, iar poziţia a treia îi revine tot spaniolului Samuel Sanchez, la 2 minute şi 31 de secunde diferenţă.
Tricoul verde al liderului clasamentului pe puncte este deţinut de italianul Alessandro Petacchi (Lampre), iar cel alb cu buline roşii al celui mai bun căţărător este deţinut de francezul Anthony Charteau (Bouygues Telecom). Tricoul alb al celui mai bun tânăr este deţinut de luxemburghezul Andy Schleck.
Cea de-a 15-a etapă se va disputa luni, pe traseul Pamiers - Bagneres-de-Luchon, pe distanţa de 187,5 kilometri.