Franţa e la putere în handbal! Acum 55 de ani am fost şi noi zei

18 decembrie 2017 12:38   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Franţa deţine titlurile mondiale la handbal atât la masculin cât şi la feminin, performanţă reuşită şi de România în 1962.

Mai mult de jumătate de secol a trecut de când ţara noastră domina autoritar handbalul planetar. În 2017, Franţa a devenit a treia naţiune din istorie, după România şi U.R.S.S, care e campioană mondială la fete şi la băieţi, în acelaşi timp.

Duminică seară, la Hamburg, handbalistele din Franţa au detronat Norvegia (23-21) din postura de „regină” a semicercului. E al doilea titlu suprem al franţuzoaicelor după cel din 2003, ambele fiind cucerite sub comanda aceluiaşi antrenor, „magicianul” Olivier Krumbholz. Medaliile de aur ale naţionalei feminine a Franţei s-au suprapus în acest an peste cele ale „cocoşilor”, care au ieşit campioni mondiali în luna ianuarie.

Evident, rar se întâmplă ca o ţară să domine o disciplină sportivă la ambele sexe, concomitent. La handbal, România a fost deschizătoarea de drumuri, în 1962, atunci când naţionala feminină a câştigat aurul mondial la turneul final găzduit chiar de ţara noastră. Cu un an înainte de succesul fetelor, handbaliştii tricolori au bifat primul din seria de patru titluri supreme (1961, 1964, 1970 şi 1974) cu care am pus stăpânire pe acest sport la vremea respectivă. Aşadar, timp de trei ani, între 1962 şi 1965, România era campioana mondială la handbal atât la masculin cât şi la feminin. De-a lungul timpului, în afară de România şi de Franţa, doar Uniunea Sovietică a mai bifat această „dublă” de senzaţie, în 1982.

Mai multe