Frumoasa Raluca Olaru și-a scris povestea vieții | "Mă simțeam debusolată!"
România a avut chiar și șapte jucătoare în primele 100 de locuri din WTA în acest an, o performanță fantastică pentru tenisul românesc. Halep, Niculescu, Begu, Cîrstea, Dulgheru, Cadanțu, Gallovits, cu toate au reușit, pe rând, rezultate importante.
Dar puțini își mai aduc aminte că prima jucătoare din această generație care a reușit performanțe a fost Raluca Olaru.
Raluca joacă la profesioniste încă din 2006 și a fost, și încă mai este, considerată o mare speranță a tenisului feminin românesc. La 16 ani, juca finala la Roland Garros, la juniori, atât la simplu, cât și la dublu. În 2007, la abia al patrulea turneu al carierei de profesionistă, venea din calificări și ajungea până în semifinale la Memphis, fiind oprită abia de Venus Williams. Tot în același an, ajungea din calificări până în turul 3 la Roland Garros, pierzând la viitoarea campioană a acelui an, Ana Ivanovic. A ajuns cel mai sus pe locul 53 în lume.
"Mă simțeam debusolată!"
Dar apoi a început căderea. Raluca a avut parte de experiențe mai puțin fericite. A ieșit din top 100, și mult timp nu s-a mai regăsit, oscilând în zona locurilor care nu asigură calificarea pe tablou la turneele importante.
De ce? Ne spune chiar Raluca, în primul articol pe care îl semnează pe Treizecizero.ro, site unde are o rubrică proprie.
Într-un articol complex și complet, Raluca își trece în revistă propriile realizări, dar și insuccesele, dezvăluind detalii neștiute despre cariera ei, detalii care pun într-o altă lumină rezultatele ei din ultimii ani.
Doar un exemplu:
"Perioada aceea de trei saptămâni de pauză a fost practic una de cumpănă. Imaginați-vă că ajungi la o răscruce și ai două drumuri în față. Nu știi ce se află mai departe, dar știi că e un moment în care trebuie să-ți pui niște întrebări, și, în funcție de răspunsuri, să alegi unul dintre cele două variante."