Gabi Ruse s-a calificat pe tabloul principal de la US Open
Campioană WTA la Hamburg, iar apoi finalistă la Palermo, Gabriela Ruse (23 de ani) a reușit, în premieră pentru ea, să promoveze pe tabloul principal de la US Open. Alte trei din cele patru jucătoare române au pierdut în turul 3 al calificărilor.
Aflată pe locul 108 mondial, Ruse a câștigat cu 6-3, 6-0 meciul cu Federica di Sarra (Italia, locul 237 WTA). În tururile precedente, bucureșteanca le depășise pe Veronica Cepede Royg (220 WTA / Paraguay), cu 6-2, 6-7/5, 6-3, și pe Kurumi Nara (176 WTA), cu 7-5, 6-1. Gabi Ruse a mai ajuns de două ori pe tabloul principal al unui turneu de grand slam, la Wimbledon. Celelalte reprezentante ale României în turul 3 al fazei preliminare au pierdut. Monica Niculescu (locul 216 WTA) a pierdut (1-6, 3-6) cu unguroaica Dalma Galfi (152 WTA). Jaqueline Cristian (142 WTA) a fost eliminată (6-2, 2-6, 4-6) de Rebeka Masarova (Spania, locul 231 mondial), iar Mihaela Buzărnescu (154 WTA) s-a înclinat (4-6, 6-7/2) în fața americancei Jamie Loeb (194 WTA), după ce a irosit patru mingi de set în actul secund. De asemenea, Irina Bara, Irina Fetăcău și Gabriela Talabă și Marius Copil au fost eliminați. România are deja patru jucătoare pe tabloul principal de simplu. Aflată pe locul 13 mondial, Simona Halep o va înfrunta în primul tur de la US Open pe Camila Giorgi (36 WTA). Dacă va câștiga, fostul lider mondial ar putea juca în tururile următoare cu americanca Li (turul 2), kazaha Ribakina sau franțuzoaica Garcia (turul 3), ucraineanca Svitolina (optimi). De sorți nu tocmai favorabili au avut parte Sorana Cîrstea (38 WTA), care o va înfrunta pe Veronika Kudermetova (Rusia, 31 WTA şi favorită 29), și Irina Begu (74 WTA), care o va reîntâlni pe Andrea Petkovic (Germania, 66 WTA). Ana Bogdan (106 WTA), în schimb, va înfrunta o jucătoare venită din calificări.