Gaţu: "Se vor lua măsuri după Mondiale!"

20 ianuarie 2011 8:08   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, a declarat, miercuri, că echipa naţională masculină a pierdut calificarea în grupele principale de la Campionatul Mondial din Suedia pe mâna ei. Şeful FRH a mai adăugat că la întoarcerea în ţară se va face un raport amănunţit al cauzelor acestui eşec.

"Calificarea am pierdut-o pe mâna noastră, am zis că nu spun până nu e clar că ne calificăm sau pierdem. Meciul cu Algeria a fost cel pe care jucătorii îl vor avea pe conştiinţă. S-a vorbit doar de antrenor până acum, dar îi dau dreptate şi lui când spune că nu are ce face, când jucătorii ajung în situaţie de gol, unu la unu cu portarul, şi ratează. Am urmărit analiza meciului cu Algeria, pierdut la un gol, au fost 36 de ratări ale jucătorilor noştri. Ce să mai zic atunci? Am făcut mii de kilometri până aici, cu speranţe, nu în plimbare şi uite ce a ieşit! Vom avea o analiză după Mondiale, ce pot spune acum? Cu excepţia portarului Mihai Popescu, jucătorii nu s-au ridicat la nivelul Mondialelor, dar trebuie lămurită şi cât de pregătiţi vin ei la echipa naţională. Vor fi şi măsuri, aşteptăm să se termine Mondialele, iar la şedinţa Consiliului de Administraţie se va analiza parcursul naţionalei de fete şi cea de băieţi. Apoi se vor lua măsuri, despre care nu voi vorbi acum. Am vrut să plec joi dimineaţa spre casă de supărare, dar nu e fair-play să plec înaintea încheierii meciurilor din grupă. Sunt foarte supărat, România putea mai mult, dar nu a arătat acest lucru", a spus Gaţu.

Echipa naţională de handbal masculin a României a ratat calificarea în grupele principale la Campionatul Mondial din Suedia, deoarece nu mai are nicio şansă de a ocupa locul trei în grupa C preliminară, după ce contracandidata sa, Serbia, a remizat, miercuri, cu Croaţia, scor 24-24 (13-12).

După disputarea meciurilor cu Australia şi Serbia, reprezentativa ţării noastre va juca pentru locurile 13-24, urmând a-şi afla prima adversară după încheierea fazei preliminare de joi.

Mai multe