Gestul incredibil al lui Novak Djokovic după triumful de la Wimbledon

13 iulie 2015 22:10   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Familia l-a condus pe Novak Djokovic spre al nouălea titlu de Mare Şlem al carierei. Duminică, sârbul s-a bucurat de două ori: a câştigat la Wimbledon şi a serbat un an de la nuntă.

După ce l-a bătut pe Roger Federer în finală, imaginile cu Djokovic gustând iarba arenei centrale de la Wimbledon au făcut rapid înconjurul planetei. A fost un gest bizar şi neaşteptat al celui mai valoros tenismen al momentului, comentat ulterior chiar de el. „Sper să nu fi deranjat pe nimeni. Am primit asigurări că iarba nu e procesată. E fără gluten şi complet organică şi naturală”, a glumit „Nole”.

Apoi, Djokovic a explicat reţeta jocului său din ultima vreme, care se apropie de perfecţiune. „De când m-am însurat şi am devenit tată, am pierdut mai puţine meciuri şi am câştigat mai multe turnee. Îi sfătuiesc pe toţi jucătorii să se căsătorească, să aibă copii şi să se bucure de asta. Când mă întorc acasă, nu mai sunt jucător de tenis, ci sunt tatăl lui Stefan şi soţul Jelenei”, a punctat Djokovic. În ziua finalei cu Federer, Novak a sărbătorit alături de Jelena un an de la fastuoasa lor nuntă de pe Insula Sfântul Ştefan din Muntenegru. Stefan e şi numele primului copil al cuplului, născut în octombrie.

Mai multe