Gică Hagi, alături de rugbiştii români
6 septembrie 2015 20:57
Alte sporturi
Ultima actualizare:
Naţionala de rugby a României a încheiat pregătirea pentru Cupa Mondială care va avea loc în Anglia cu un meci test disputat la Bucureşti în faţa naţionalei statului Tonga. Oaspeţii s-au impus cu scorul de 21-16, dar prestaţia jucătorilor noştri a fost dătătoare de speranţe.
Meciul a avut şi scop caritabil încasările rezultate din vânzarea biletelor urmând să îi fie donate lui Sione Vaiomounga, jucător de origine tongană care este legitimat la campioana CSM Ştiinţa Baia Mare şi suferă de insuficienţă renală. În reprezentativa României a fost titular în premieră Paula Kinikinilau, sportiv originar din Tonga. O altă premieră a reprezentat-o prezenţa, alături de „stejari”, a lui Gică Hagi, venit să-şi arate susţinerea pentru ei.