Grand Prix-ul Angliei ar putea să nu se mai ţină

26 octombrie 2009 13:36   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Contractul dintre Bernie Ecclestone şi Donnigton Park expiră mâine şi, potrivit specialiştilor, numai un miracol ar putea face ca el să fie prelungit. Ecclestone a declarat în "Daily Mirror" că "există un contract pe masa celor care deţin circuitul de la Silversone. Tot ceea ce trebuie ei să facă este să-l semneze în cazul în care lucrurile decurg rău, mâine, cu cei de la Donnigton".

Se pare însă că nici cei de la Silverstone nu doresc să mai organizeze o etapă de Formula 1. Un purtător de cuvânt a precizat că înţelegerea propusă de Ecclestone nu este viabilă din punct de vedere comercial. Ceea ce nu l-a impresionat pe britanicul ce deţine drepturile în F1.

"Nimeni nu-i va forţa să semneze", a spus el, după care a adăugat: "În Italia există o cursă care a intrat în tradiţie, care s-a desfăşurat mereu la Monza. Acelaşi lucru este cu Monaco. În Franţa şi Marea Britanie, în schimb, s-au utilizat până acum câte trei circuite. Ei vor o reducere a costurilor pentru că aceste curse ţin de tradiţie, însă pentru mine nu contează acest aspect".Întrebat de "Dailly Express" dacă este nevoie de un Grand Prix al Marii Britanii, Ecclestone a dat un răspuns categoric: "Nu!".

Mai multe