Gretzky și Ovechkin au jucat NHL 20 în scop caritabil

25 aprilie 2020 14:46   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Multiplii medaliați la Campionatul Mondial de hochei pe gheață, canadianul Wayne Gretzky (59 de ani) şi rusul Alex Ovechkin (34 de ani) s-au confruntat în jocul video NHL 20. În urma disputei lor s-au strâns 40.000 de dolari (circa 36.800 de euro) care au fost donați pentru combaterea pandemiei de Covid-19.

Ineditul duel a fost urmărit de aproape 300.000 de persoane pe canalul Twitch al echipei Washington Capitals. Wayne Gretzky a câștigat primul meci (5-4) după prelungiri, iar Alex Ovechkin a replicat cu un succes cu 4-1. Cei doi au decis să se oprească deși rezultatul general a fost nedecis (1-1). ”Nu suntem cei mai buni în acest joc, dar a fost pentru o cauză mare. Am petrecut clipe amuzante. Sper că toată lumea s-a bucurat râzând de noi”, a scris Gretzky pe nhl.com.S-a precizat, de asemenea, că cei doi au fost asistați în respectiva confruntare. Gretzky i-a avut alături pe Ty și Trevor, fii săi, iar Ovechkin pe John Casagranda. Banii strânşi au fost donaţi fondului “Feeding the Frontlines” al fundaţiei Monumental Sports & Entertainment şi unei organizaţii din Edmonton care distribuie mâncare persoanelor nevoiașe.

Mai multe