Halep, ambasadoarea României pentru sport. Vezi cine i-a acordat acest premiu onorific!

13 noiembrie 2014 17:28   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Anul acesta i-a purtat noroc Simonei Halep. Sportiva originară din Constanţa a reuşit să încheie anul 2014 pe locul 3 WTA, cu două titluri în palmares, la Doha şi Bucureşti, iar rezultatele obţinute i-au adus 6 milioane de dolari în conturi.

Pentru această performanţă profesională, Halep a fost premiată în cadrul Galei Nova Tv. Aceasta a primit trofeul galei şi placheta cu “Ambasadoarea României prin Sport”. Întrucât sportiva nu se află în ţară, aceasta urmează să-l ridice de la părinţii ei.Într-o atmosferă de înaltă clasă, în care s-au evidenţiat eleganţa şi distincţia invitaţiilor, au fost decernate premiile Galei Nova Tv, pentru a onora personalităţile române care pe parcursul anului 2014 au excelat în domeniile în care activează. Printre invitaţii şi laureaţii Galei s-au aflat personalităţi şi vedete precum: Cătălin Botezatu, Simona Pătruleasa, Eduard Irimia, Dana Săvuică, Nicolae Voiculeţ, Mihai Leu, Nicusor Stan sau Mihaela Borcea.

Premiile BV01ADE – premii ale Performanţei, Creativităţii şi Excelenţei - sunt un concept al realizatoarei de televiziune Adela Diaconu, care doreşte să aducă în acest fel recunoaştere acelor personalităţi publice care s-au remarcat prin performanţă şi creativitate în domenii ca: muzica, artele, campanii sociale şi umanitare, sport, design vestimentar, beauty, media.

Mai multe