Halep, după calificarea în finala Roland Garros: „Vreau să câștig de această dată turneul”
Simona Halep s-a calificat din nou în finala turneului de la Paris, după un meci intens cu Karolina Pliskova. Este pentru a doua oară când românca a ajuns în finală la Roland Garros.
După meci, Simona Halep a mărturisit într-un interviu că a avut emoții înaintea partidei cu Pliskova, fiind o adversară puternică, dar acum își dorește să câștige turneul.
„Este minunat să fiu din nou în finală. A Fost o mare bătălie, a trebuit să mă mișc mult pe teren, să alerg. A fost dificil pentru că terenul a fost mai lent. Am avut emoții înaintea meciului, știam că trebuie să trimit mingea înapoi, că ea nu are răbdare și se grăbește.”
Întrebată cum se va pregăti pentru marea finală, Simona a fost cât se poate de sinceră:
„Nu fac nimic special. Încerc să mă relaxez pentru a fi în formă în finală. Nu am nimic de pierdut, vreau să dau totul și să câștig și de această dată turneul.”
Cât despre meciul cu Pliskova: „Pe final am fost un pic căzută mental. N-am avut energie, dar am știut ce trebuie să fac în setul 3.”