Halep: "Operaţia mea nu era urgentă." Ce obiectiv are la Olimpiadă
Simona Halep se află la Cluj pentru meciul de FED Cup contra Cehiei şi a declarat că pentru această competiţie şi-a amânat intervenţia chirugicală de deviație de sept. Sportiva a anunţat că are ca obiectiv şi o medalie la Olimpiada de Rio.
"Nu m-am simţit bine în ultima perioadă, am avut probleme de sănătate, medicul m-a sfătuit să mă operez, dar nu era foarte urgent şi am decis să o amân şi să joc la Cluj. Mă bucur să fiu aici alături de fete, să fac parte din nou din această echipă, sper să dau tot ce pot, să fiu bine pregătită şi să câştig. (…) Nu ştiu când voi face operaţia, este necesară, m-ar ajuta foarte mult, dar momentan mă simt bine. Am făcut analizele şi mi-au ieşit bune. Voi juca la Dubai şi Doha şi cred că şi mai departe, dar deocamdată am în cap doar aceste turnee", a declarat ea.
"O să am publicul alături, o să am foarte mulţi români care să ne susţină, sper că am puterea necesară să câştig meciurile şi să ajut echipa. Dar nu va fi uşor, sunt adversare puternice, sunt în top şi au multă experienţă în Fed Cup, pentru că au câştigat de multe ori trofeul. Vom vedea dacă voi fi în stare să câştig. În Fed Cup nu contează pe ce loc eşti", a mai spus
Halep, care a jucat până acum cu două dintre componentele echipei Cehiei şi pe care le-a învins.
"Mi-aş dori să câştig o medalie la Jocurile Olimpice"
"Eu mi-aş dori să câştig o medalie. La simplu, chiar şi la dublu mixt am o şansă alături de Horia (Tecău - n. r.) sau Florin (Mergea - n.r.), cu cine voi juca. Este diferit să joci pentru ţară, e mai multă presiune, dar e şi un sentiment plăcut, parcă ai mai multă putere. Vom vedea. Programul este aglomerat, îmi doresc să fiu sănătoasă, să pot juca la nivel maxim şi să aduc medalie. Este tot ce ne dorim cred că toate dintre noi", a anunţat ea.
Simona Halep va juca pentru România în meciul din sferturile de finală ale FED Cup, contra Cehiei. Întâlnirea este programată în sala Polivalentă din Cluj, pe 6 și 7 februarie.