Halep râde doar pe scenă
Deşi a părăsit prematur competiţia de la Wuhan, tenismena noastră a strălucit la petrecerea jucătoarelor. Pe plan sportiv, Simona Halep are parte de un final de an destul de complicat.
Eliminată încă din turul doi al turneului de la Wuhan, constănţeanca încearcă să-şi regăsească forma în special în vederea Turneului Campioanelor din luna octombrie. În ciuda rezultatelor dezamăgitoare din ultima vreme, Halep continuă însă să rămână în atenţia organizatorilor de turnee, aşa cum îi stă bine unui număr doi mondial. La fel s-a întâmplat şi la Wuhan, unde Simona a participat la tradiţionala petrecere a jucătoarelor. Îmbrăcată într-o elegantă ţinută de seară, Halep s-a simţit minunat în compania colegelor din circuit Caroline Wozniacki, Petra Kvitova şi Sabine Lisicki, ultima serbându-şi cu această ocazie ziua de naştere. Mâine, va veni rândul Simonei să desfacă şampania, sportiva noastră urmând să împlinească 23 de ani.