Handbalistele, în lacrimi după umilința cu Spania de la Mondiale

30 noiembrie 2019 18:17   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Naționala feminină de handbal a României a fost umilită de Spania, scor 16-31, în primul meci de la Mondiale. La final, ”tricolorele” au plâns minute bune pe teren.

Handbalistele tricolore s-au făcut de râs în primul meci de la Campionatul Mondial de handbal feminin. România a fost învinsă cu scorul de 31-16 de Spania, la capătul uneia dintre cele mai slabe partide din ultimii ani.

Cu Cristina Neagu revenită după accidentarea de un an, se credea că naționala României va reuși să facă față tăvălugului spaniol. Din păcate, chiar dacă a marcat șase goluri, cea mai bună jucătoare a lumii nu a putut face minuni, mai ales că nu a jucat decât câteva minute în fiecare repriză, pentru a nu-și agrava accidentarea de la genunchi. Cu 9 goluri înscrise de întreaga formație într-o repriză și cu alte 7 în a doua, echipa noastră națională nu putea emite pretenții. Așa, scorul final, 31-16 (16-9) pentru adversare este pe deplin meritat de iberice, care pot privi cu încredere înainte. Româncele nu au decât să privească acum cu teamă spre meciul de azi cu Senegalul (ora 11.00), căci la cum au jucat ”tricolorele” ieri, orice adversar a devenit foarte periculos pentru formația noastră. În celelalte două partide ale grupei C, tot ieri, Muntenegru a învins Senegalul cu 29-25, iar Ungaria a dispus de Kazahstan cu 39-15.

Fostul selecţioner al naţionalei feminine, Radu Voina, a fost dezamăgit de jocul echipei noastre: ”A fost un non-meci, poate mai e timp să se remonteze pentru al doilea meci, cu Senegal, care e foarte importat pentru recâştigarea moralului. Nu am reuşit nimic, nici apărarea de care antrenorul Ryde ne spunea că se antrenează special, şi am luat 31 de goluri. Parcă a fost echipă care s-a adunat dimineaţă înainte de meci”, a spus Radu Voina, la Digi Sport.

Mai multe