Handbal/Tricolorele se reunesc pe 24 martie la Buzău

5 martie 2010 14:55   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Naţionala de handbal feminin a României se va reuni în 24 martie, la Buzău, pentru un stagiu de pregătire şi susţinerea meciului oficial cu Ucraina, din preliminariile CE din 2010.

După câteva zile de antrenamente, lotul României va pleca la Zaporoje, unde este programat meciul tur cu Ucraina, din grupa I a preliminariilor CE din 2010. Partida retur va avea loc în 3 aprilie (ora 12.00), la Buzău.

În primele două jocuri din grupa I, România a învins Portugalia, cu 37-23 şi Elveţia, cu 39-18, fiind lider cu 4 puncte. Şi Ucraina şi-a trecut în cont două victorii, 33-20 cu Elveţia şi 36-31 cu Portugalia, fiind pe locul doi, tot cu 4 puncte, astfel încât dubla cu România este derby-ul grupei I.

În acelaşi interval în care este convocată naţionala de senioare, tot la Buzău, vor avea loc câteva meciuri de verificare ale lotului B de senioare al României, cu echipa de tineret a ţării noastre şi lotul B de senioare al Danemarcei. Meciurile sunt programate între 31 martie şi 3 aprilie.

La turneul final al CE din decembrie 2010, care va fi găzduit de Norvegia şi Danemarca, se vor califica primele două clasate din fiecare din cele şapte grupe preliminare.

Mai multe