Hănescu a scuipat înspre spectatorii de la Wimbledon. Patru persoane arestate - VIDEO

26 iunie 2010 0:21
Ultima actualizare:

UPDATE Organizatorii turneului internaţional de la Wimbledon au anunţat că "românul Victor Hănescu a fost amendat cu 15.000 de dolari pentru «comportament nesportiv şi pentru lipsă de combativitate», după ce a scuipat în direcţia unor spectatori, vineri, în setul decisiv al meciului cu germanul Daniel Brands, din turul al treilea al competiţiei".

UPDATE Hănescu, anchetat pentru "blat" la Wimbledon. Ar fi mână în mână cu mafia pariurilor

UPDATE Brad Gilbert îl apără pe Hănescu

Celebrul antrenor american de tenis Brad Gilbert îl apără pe Victor Hănescu după ce acesta a fost implicat într-un incident cu câţiva spectatorii, în timpul partidei cu Daniel Brands pierdute prin abandon din turul al treilea al turneului de la Wimbledon.

Gilbert consideră că lui Victor nu îi stă în caracter un astfel de gest.

„Va fi o anchetă astăzi, dar vă asigur că „Marele Vic" nu a vociferat niciodată până acum pe teren. El a fost împins către limitele psihice de către câţiva fani aflaţi sub influenţa alcoolului care l-au agresat verbal", a declarat Gilbert pentru Herald Sun.

„Îmi pare rău ce i s-a întâmplat, mai ales că a avut patru mingi de meci. Comportamentul fanilor a dus la ieşirea lui de pe teren", a mai spus antrenorul american.

UPDATE Ce spune oficialii turneului: „Se pare ca cineva din mulţime i-a jignit. Noi nu am auzit exact ce i-a spus. Era 0-2 pentru Brands iar românul a servit două duble greşeli deliberat. S-a întors spre public şi nu ştim exact ce a făcut. A fost o combinaţie de scuipat şi înjurături."

"Ulterior patru indivizi care se aflau în acel sector au fost arestaţi pentru violarea codului de conduită a turneului. Cei care se ocupă de disciplină nu se vor grăbi să ia o decizie despre această chestiune având în vedere că românul nu mai este prezent în turneu", a declarat purtătorul de cuvânt al turneului londonez.

Potrivit BBC, imaginile captate în timpul meciului dintre român şi adversarul său, germanul Daniel Brands, îl surprind pe Hănescu în timp ce scuipă către suporteri după un presupus abuz verbal la adresa sa.

Sursa citată susţine că un purtător de cuvânt de la Scotland Yard a declarat că patru tineri au fost duşi la secţia de poliţie după ce Hănescu s-a plâns reprezentanţilor forţelor de ordine în legătură cu incidentul.

Cu toate acestea, un purtător de cuvânt de la Wimbledon a declarat că arestarea celor patru tineri şi gestul românului ar putea să nu fie corelate în niciun fel.

"La început am crezut că cele patru persoane arestate au fost implicate în incidentul în care Hănescu a scuipat către public. Acum însă se pare că nu este aşa şi că a fost doar o coincidenţă. Astfel, Hănescu este posibil să fi scuipat spre persoane pe care noi nu le cunoaştem" a declarat oficialul de la Wimbledon, potrivit sursei citate.

Citeşte şi

Vezi aici cum a decurs incidentul pas cu pas şi ce riscă Victor Hănescu

VIDEO:

CITEŞTE ŞI:

Victor Hănescu a pierdut cu Daniel Brands: 7-6/7, 7-6/3, 6-7/7, 3-6, 0-3 abandon

Reprezentanţii forţelor de ordine au declarat, pe de altă parte, că au primit o plângere de la terenul de tenis şi că în urma acesteia i-au arestat pe cei patru.

Pentru a face lumină în caz, arbitrul de la Wimbledon, Andrew Jarrett a cerut o înregistrare a incidentului pentru a vedea exact ce s-a întâmplat şi pentru a decide totodată dacă va fi aplicată vreo pedeapsă pentru român din cauza gestului său.

"Vom examina dovezile şi vom determina dacă gestul românului trebuie pedepsit cu adevărat" a declarat Jarrett. Potrivit sursei citate, amenda pe care românul ar putea să o ia este de 6,600 lire sterline.

Meciul te tenis s-a terminat la scorul de 6-7 6-7 7-6 6-3 3-0 în favoarea lui Brands, când Hănescu s-a retras, după ce în setul trei a avut patru mingi de meci.

Terenul 18, unde a avut loc meciul dintre Hănescu şi Brands a găzduit şi cel mai lung meci de tenis din istorie între americanul John Isner şi francezul Nicolas Mahut.

Mai multe