Haug: "Mercedes consideră că F1 este o bună investiţie"
După douăsprezece curse din Formula 1, din cele nouăsprezece din program, Mercedes ocupă locul 4 în ierarhia constructorilor, cu 132 puncte, la 106 de a treia clasată, Ferrari. Nici la piloţi lucrurile nu stau foarte bine, Nico Rosberg fiind pe 7, iar Michael Schumacher pe 9. Cu toate acestea, Norbert Haug rămâne optimist deşi recunoaşte că situaţia nu este tocmai roză: "Aşa cum am mai spus, nu suntem acolo unde doream să fim. Ştiu însă că această echipă are expertiza necesară pentru a face mai mult. Acum nu suntem atât de puternici. Este clar. Sunt convins că în puţin timp vom putea să recuperăm întârzierea", a declarat şeful lui Mercedes.
Haug a recunoscut că bugetul a fost redus drastic, însă şi în această situaţie de criză mondială Mercedes a rămas în Formula 1. "Alţi constructori au renunţat. Noi credem că este o bună investiţie chiar dacă rezultatele nu sunt încă pozitive. Cel mai important acum este să rămânem uniţi", a concluzionat Haug.