HCM Constanţa - Veszprem, cu gândul la Marian Cozma

27 martie 2010 18:04   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Veszprem şi HCM Constanţa se înfruntă astăzi, de la ora 16.15, la Buzău, în "optimile" Ligii Campionilor. Dincolo de miză şi rivalitate, combatanţii au un numitor comun: să-i dedice victoria celui supranumit "Păsărilă".

Rareori o dispută sportivă între reprezentantele unei ţări stârneşte atâtea emoţii precum cea dintre HCM Constanţa şi Veszprem (Ungaria).

Programat în optimile de finală ale Ligii Campionilor la handbal, meciul îi aduce faţă în faţă pe mulţi dintre cei care i-au fost prieteni pivotului român Marian Cozma, ucis mişeleşte în 8 februarie 2009.

Aşa cum s-a întâmplat şi după remarcabilul succes

(37-33) cu Montpellier, toamna trecută, constănţenii sunt pregătiţi să-i dedice victoria de azi fostului lor coleg de la naţională.

Acelaşi lucru îl vor face şi ungurii, ei impresio­­nând pe toată lumea prin modul în care i-au cinstit memoria lui "Păsărilă" - în urmă cu două luni, în faţa sălii din Veszprem a fost dezvelit un monument care îl înfăţişează pe acesta.

Emoţionat, Petre Cozma, tatăl lui Marian, crede că disputa de astăzi va fi una de handbal pur.

"Sunt două echipe valoroase, cu mulţi handbalişti de talie mondială. Sunt sigur că vor oferi un spectacol frumos, total", a spus acesta, care s-a ferit însă să spună pe cine va susţine astăzi... Din motive lesne de înţeles.

La sosirea în România, produsă ieri, în jurul prânzului, handbaliştii de la Veszprem au fost aşteptaţi de Petre Cozma, iar apoi, împreună, au mers la mormântul lui Marian Cozma din cimitirul Pipera.

Tatăl handbalistului va fi prezent şi la meciul retur, programat în oraşul maghiar, în 3 aprilie, ca invitat al campioanei Ungariei.

Jucătorii de la Veszprem au mers la mormântul lui Marian imediat cum au ajuns în Bucureşti

Mai multe