Hochei: Steaua, în finala Cupei României

11 ianuarie 2010 5:45   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Steaua Bucureşti va juca finala Cupei României la hochei pe gheaţă cu SC Miercurea Ciuc, după ce a învins duminică formaţia Progym Gheorgheni, cu scorul de 7-2 (5-0, 2-2, 0-0), pe patinoarul ''Mihai Flamaropol'' din Capitală, în semifinalele competiţiei.

Pentru stelişti au marcat Răzvan Lupaşcu (4), Mihai Georgescu (6), Adrian Irimia (6:14), Denis Zabludovski (6:31, 35), Evgheni Pisarenko (16), Ioan Timaru (25), iar pentru harghiteni au înscris Zsolt Molnar (39) şi Csaba Csiki (40).

În prima semifinală, SC Miercurea Ciuc a învins pe SCM Fenestela Braşov cu scorul de 4-2 (1-2, 1-0, 2-0), vineri seara.

Finala competiţiei va avea loc în data de 30 ianuarie.

Mai multe