Horia Tecău, rege în Olanda! A cucerit pentru a patra oară titlul la s'Hertogenbosch
Horia Tecău a câştigat, pentru a patra oară – a treia consecutiv – titlul de dublu la s’Hertogenbosch. De data aceasta, partener i-a fost olandezul Jean Julien Rojer.
În finala actualei ediţii, Horia Tecău şi Jean Julien Rojer, principalii favoriţi ai turneului, au învins cu scorul de 6-3, 7-6 perechea Santiago Gonzalez/ Scott Lipsky. Pentru perechea Tecău/ Rojer acesta e al patrulea titlu cucerit de la începutul anului, adică de când au început colaborarea.
Pentru Horia Tecău, acest trofeu e unul jubiliar, căci e al 20-lea din carieră. La s’Hertogenbosch a mai câştigat titlul în 2010 şi în 2012 împreună cu suedezul Robert Lindstedt şi în 2013 alături de Max Mirnyi, din Belarus.
Iată, pe ani, titlurile cucerite de Horia Tecău de-a lungul carierei. De menţionat că el a mai disputat alte 14 finale!
2014: s’Hertogenbosch, Bucureşti, Casablanca, Zagreb.
2013: Beijing, s’Hertogenbosch, Bucureşti.
2012: Cincinnati, Bastad, s’Hertogenbosch, Bucureşti.
2011: Bastad, Casablanca, Acapulco, Zagreb
2010: New Haven, Bastad, s’Hertogenbosch, Casablanca, Auckland.