Horia Tecău s-a infectat cu coronavirus

11 noiembrie 2020 19:06   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Tenismenul Horia Tecău, locul 21 ATP în clasamentul de dublu, a anunţat, marţi, pe reţelele de socializare, că a fost testat pozitiv cu noul coronavirus.

"În urma unui control de rutină, am ieşit pozitiv pentru Covid-19. Nu am niciun simptom, dar încurajez cu tărie pe oricine mi-a fost aproape în ultimele zile să se testeze. Deocamdată, mă voi autoizola până îmi voi face un alt test", a scris el, pe Facebook.

Tecău nu a mai evoluat din 4 octombrie, după ce el şi partenerul său, olandezul Jean-Julien Rojer, au fost eliminaţi în optimile turneului de la Roland Garros.

Şi Simona Halep a fost infectată cu noul coronavirus. Ea a declarat, luni, că s-a refăcut după ce a suferit de Covid-19.

Jucătoarea de pe locul 2 WTA a precizat, la 31 octombrie, că este purtătoare a virusului Sars-CoV-2.

De asemenea, s-a mai infectat cu coronavirus și Ana Bogdan, care este încă în izolare.

Mai multe