Iat-o pe noua regină a gimnasticii româneşti!

15 octombrie 2009 16:59   Alte sporturi
Ultima actualizare:

"Bate un vânt al tinereţii în acest sport", au comentat analiştii, remarcând şi evoluţia campioanei noastre, care este debutantă într-o întrecere majoră la senioare.

Antrenorul Nicolae Forminte n-a avut de ce să fie mirat: "Ana este o gimnastă valoroasă, expresivă şi cum mult talent. A rezistat foarte bine presiunii concursului".

Intrată în circuit la vârsta de patru ani, când a fost adusă la sală de mama ei, Ana a privit mirată spre acele aparate ciudate

. Apoi, din joacă, a prins drag de ele. Caracterizată printr-o mare voinţă, a muncit din greu, în clasa a VI-a fiind integrată lotului de la Oneşti.

După zece luni a ajuns la Deva, care a devenit noua ei casă (mama Anei este acum în Italia).

Primul semn al valorii sale l-a dat anul trecut, prin titlul european de junioare obţinut la bârnă.

Acum, în acest week-end, are şansa de obţine consacrarea mondială.

Luptă azi pentru o medalie

Campioană naţională la invidual, luna trecută, laBuzău, Ana Porgras a ocupat locul 2 în preliminarii, unde a acumulat 57,300 puncte, după americanca Rebecca Bross (57,400).

În finală s-a mai calificat şi Anamaria Tămîrjan, de pe poziţia a 13-a (54,250p). Porgras a prins trei finale pe aparate, la bârnă (locul 1/ 14,850p), sol (locul 3/ 14,175p) şi paralele (locul 7/ 14,575p).

România nu are nicio reprezentantă la sărituri. În finale nu se ţine cont de rezultatele din calificări.

Ultimul act la individual compus are loc astăzi, de la ora 20.30 (în direct la Digi Sport).

Mai multe