Ilie Năstase, star în Suedia, interzis în România

19 iulie 2017 20:45   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Nimeni nu mai înţelege nimic din „suspendarea” lui Ilie Năstase, suspendare care nici până azi nu a fost formulată în mod oficial. Primul lider al tenisului masculin a fost trecut de Federaţia Internaţională de Tenis pe lista persoanelor care nu pot primi acreditare la BRD Bucharest Open, dar marţi a participat, tot cu acreditare, la un meci demonstrativ din cadrul turneului ATP de la Bastad (Suedia).

Ilie Năstase a fost invitat oficial al organizatorilor de la Bastad la meciul demonstrativ susţinut marţi seară de Mats Wilander şi Mikael Pernfors împotriva perechii Tommy Haas/Dustin Brown. Românul a participat în calitate de antrenor al lui Wilander, colegul lui de bancă fiind un alt fost lider mondial, Bjorn Borg. Evident, intrarea în arena suedeză s-a făcut pe baza unei acreditări, care a fost chiar foarte vizibilă în poza de grup, Năstase fiind singurul dintre participanţi care a purtat-o, parcă special pentru a le face în ciudă celor de la ITF. 

Întrebaţi dacă nu se tem de eventuale urmări, oficialii scandinavi, prin vocea directorului turneului, Christer Hult, au declarat: „L-am invitat pe Ilie Năstase cu mult înaintea incidentelor din aprilie. A făcut atât de multe pentru acest sport şi, mai mult, are o conexiune puternică cu tenisul din Suedia. Noi nu puteam lua decizia de a-l interzice. Nici Federaţia Internaţională nu a luat vreo decizie oficială în acest caz, astfel că nu este nici o problemă din punctul nostru de vedere. L-am întâlnit în mai multe rânduri pe Ilie şi pot spune că uneori are o abordare pe care el o crede amuzantă când de fapt ar trebui să fie mai rezervat”, au fost declaraţiile lui Hult care au fost citate apoi de întreaga presă suedeză şi mondială.

Paradoxul este însă că, în acelaşi timp, la Bucureşti se desfăşoară turneul WTA BRD Bucharest Open. La care, însă, Ilie Năstase nu are voie să participe la vreun meci demonstrativ sau la orice acţiune oficială, deoarece ITF a trimis în mod expres organizatorilor interdicţia de a i se acorda acreditare! „Noi, organizatorii turneului WTA de la Bucureşti, am primit un e-mail de la Federaţia Internaţională de Tenis cu o listă în care sunt vreo 6-7 persoane care nu au voie deloc să fie prezente pe baza unde se desfăşoară competiţia şi mai sunt vreo 12-15 persoane, între care şi Ilie Năstase, care au voie să intre cu bilet în bază, dar nu au voie în zone oficiale. Trebuie să respectăm această decizie, deoarece este o competiţie patronată de WTA”, declara, săptămâna trecută, preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac. 

Până la urmă, ajugem la vorba lui Ion Ţiriac, prietenul de-o viaţă al lui Năstase, care luna trecută, printr-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui ITF, îi cerea acestuia să rezolve odată acest caz şi să-l audieze public pe român în cadrul anchetei legate de incidentele de la Mamaia, de la întâlnirea de Fed Cup dintre România şi Marea Britanie. Şi, evident, să ia o decizie, căci deşi au trecut trei luni de la incidentele de la Mamaia, în care se spune că Năstase a jignit arbitrii şi pe adversarele din Marea Britanie, nimeni nu a înaintat vreo dată de începere a judecăţii. Iar până la anunţarea unei hotărâri, lumea tenisului este văduvită de prezenţa la turnee a unuia dintre cei mai importanţi jucători din istorie.

Şi-a serbat ziua de naştere la Saint Tropez

De la Bastad, Năstase a fugit în Franţa, la Saint Tropez. Miercuri a fost ziua sa de naştere, aşa că trebuia să ciocnească un pahar de şampanie la împlinirea celor 71 de ani, cu soţia lui, Brigitte. Bruneta se află de cinci zile pe Coasta de Azur şi a avut suficient timp să se distreze cu sora ei, Cristina Szeifert, dar şi cu câteva prietene, însă aseară au avut o petecere de pomină în cinstea sărbătoritului. Apele sunt cam tulburi în familia Năstase, după ce fosta soţie ar fi vrut mai mulţi bani de la celebrul tenismen. Săptămâna trecută Brigitte ar fi luat foc de la o astfel de discuţie şi l-a ameninţat pe Ilie cu divorţul. (A.A.)

Mai multe