Imaginile durerii: Larisa Iordache, plângând, în scaunul cu rotile la Mondialele de gimnastică

4 octombrie 2017 22:00   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Larisa Iordache s-a accidentat grav miercuri seara chiar la încălzirea de dinaintea intrării în calificările probei de la sol din cadrul Campionatului Mondial de gimnastică.

La ultima diagonală din timpul încălzirii, Larisa Iordache a căzut prost și și-a rupt tendonul lui Achile. După cum vedeți în imaginile de mai jos, ea a primit îngrijiri chiar pe marginea covorului de concurs, după care a fost dusă, în scaunul cu rotile, la ambulanța care a dus-o apoi la spital. Este imaginea durerii, Larisa - cotată cu șanse reale la cucerirea medaliei de aur în proba ”regină”, cea de individual compus - fiind desfigurată de durere și de plâns.

Nu putem decât să sperăm că Larisa va reuși să se refacă atât de bine încât să o putem vedea din nou concurând la cel mai înalt nivel. Pentru că gimnastica românească are nevoie de ea.

Tot miercuri, la Montreal a avut loc o ceremonie dedicată Nadiei Comăneci, al cărei nume a fost dat Pieţei ”Place des Vainqueres” din Parcul Olimpic, în semn de recunoaştere şi apreciere. La eveniment au participat şi gimnaştii din lotul României, alături de alte personalităţi, precum preşedintele COSR, Mihai Covaliu, Marius Urzică sau Lucian Bute.

Campionatele Mondiale de la Montreal se desfăşoară între 2-8 octombrie.

Nadia Comăneci este ambasadorul evenimentului şi va înmâna medaliile de aur la individual-compus feminin.

Mai multe