În turneul olimpic de box, Cosmin Gîrleanu va lupta cu bulgarul Daniel Asenov. Claudia Nechita, direct în „optimi”
Cei doi reprezentanți ai țării noastre în turneul olimpic de box și-au aflat adversarii. La categoria 57 kg, stelista Maria Claudia Nechita va avea liber în primul tur, în timp ce dinamovistul Cosmin Gîrleanu (categoria 52 kg) îl va înfrunta pe bulgarul Daniel Asenov.
Într-un mesaj postat pe Facebook, Federația Română de Box subliniază că Nechita „are culoar și valoare de medalie olimpică. Tragerea la sorți a fost una bună pentru Claudia Nechita. Sportiva noastra va sta în primul tur, în saisprezecimi, iar în optimi, Claudia va boxa cu somaleza Ali Rsa. Pentru medalie, în sferturi, Nechita poate boxa cu învingătoarea din meciul Hlimi Ep Moulahi (Tunisia) - japoneza Irie. Sportiva legitimată la CSA Steaua are șansa de a intra în istorie, aducând prima medalie olimpică din istoria boxului feminin românesc. Meciul cu sportiva somaleză (stabilită de ani buni în Anglia, unde a debutat cu succes la profesioniști) se va desfășura pe 26 iulie, iar sferturile de finală sunt programate pe 28 iulie. Baftă, Claudia! Sus România!”.Cunoscut pentru curajul său, Cosmin Gîrleanu e încrezător înaintea debutului său olimpic. „În primul meci îl voi înfrunta pe bulgarul Daniel Asenov pe data de 26 iulie. Voi da tot ce pot ca să câștig și să merg mai departe. Mulțumesc tuturor pentru mesajele și comentariile de susținere! Sper sa fac o figura frumoasa și sa va pot face mândri de mine! Hai Romania!”.
Medaliile olimpice câștigate de România la box
BoxAur Argint Bronz Total1 9 15 25Aur - Melbourne, 1956: Nicolae Linca (cat. 69 kg, semimijlocie)
Argint - Helsinki, 1952: Vasile Tiță (cat. 75 kg, mijlocie)Argint - Melbourne, 1956: Mircea Dobrescu (cat. 51 kg, muscă)Argint - Melbourne, 1956: Gheorghe Negrea (cat. 81 kg, semigrea)Argint - Mexic 1968: Ion Monea (cat. 81 kg, semigrea)Argint - Munchen 1972: Ion Alexe (cat. 91 kg, grea)Argint - Montreal 1976: Simion Cuțov (cat. 60 kg, semiușoară)Argint - Montreal 1976: Mircea Șimon (cat. 81 kg, semigrea)Argint - Seul 1988: Daniel Dumitrescu (cat. 57 kg, pană)Argint - Sydney 2000: Marian Simion (cat. 71 kg)
Bronz - Helsinki, 1952: Gheorghe Fiat (cat. 60 kg, semiușoară)Bronz - Melbourne, 1956: Constantin Dumitrescu (cat 63,5 kg, ușoară)Bronz - Roma 1960: Ion Monea (cat. 75 kg, mijlocie)Bronz - Mexic 1968: Calistrat Cuțov (cat. 60 kg, ușoară)Bronz - Montreal 1976: Victor Zilberman (cat. 67 kg, semimijlocie)Bronz - Montreal 1976: Alec Năstac (cat. 75 kg, mijlocie)Bronz - Montreal 1976: Costică Dafinoiu (cat. 81 kg, semigrea)Bronz - Moscova 1980: Dumitru Cipere (cat. 54 kg, cocoș)Bronz - Moscova 1980: Valentin Silaghi (cat. 75 kg, mijlocie)Bronz - Los Angeles 1984: Mircea Fulger (cat. 63,5 kg)Bronz - Barcelona 1992: Leonard Doroftei (cat. 63,5 kg)Bronz - Atlanta 1996: Leonard Doroftei (cat. 60 kg)Bronz - Atlanta 1996: Marian Simion (cat. 67 kg, semimijlocie)Bronz - Sydney 2000: Dorel Simion (cat. 67 kg, semimijlocie)Bronz - Atena 2004: Ionuț Gheorghe (cat. 64 kg, ușoară)TOTAL 0 feminin / 25 masculin