Începe sezonul 2010 în Formula 1!
Fereastra mare
Marea noutate a sezonului 2010-2011 din Formula 1 o reprezintă circuitul din ţinutul Yeongam, Coreea de Sud, care apare în premieră pe harta Marelui Circ. Deşi în acest moment nu este gata decât în proproţie de 70 la sută, lucrările vor fi încheiate, potrivit organizatorilor, în luna iulie, cu câteva luni înaintea Marelui Premiu al Coreei de Sud, programat la 24 octombrie.
De asemenea Marele Premiu de debut va avea loc pentru a doua oară în ultimii 10 ani la Bahrain şi nu la Melbourne, acolo unde se desfăşura în mod tradiţional. Circuitul de la Sakhir a mai găzduit prima cursă a sezonului în anul 2006.
Intrigi italieneştiProblemele cu care se confruntă spaniolii de la Campos Meta şi americanii de la USF1 au dat naştere unui atac furibund din partea celor de la Ferrari. Scuderia italiană, singura care a participat la toate cele 60 de ediţii ale Campionatului Mondial până acum, l-a acuzat pe Max Mosley, fostul preşedinte al FIA, pentru încercarea sa de a aduce în Marele Circ echipe noi şi a luat în derâdere încercările eşuate ale nou-venitelor de a lua startul în noul sezon.
"Aceasta este moştenirea războiului sfânt purtat de fostul preşedinte al FIA. Două echipe şchioapătă în drumul către start, o a treia este împinsă de la spate de o mână nevăzută, iar pentru a patra trebuie să suni la «Persoane dispărute» pentru a o localiza", spune un misterios „căluţ şoptitor" pe site-ul oficial al scuderiei de la Maranello. "În acest timp am pierdut doi constructori, BMW şi Toyota, în timp ce Renault nu a mai rămas decât cu numele. Oare a meritat?" se încheie materialul italienilor.
Dacă Virgin şi Lotus, echipele care „şchiopătează" în comunicatul Ferrari, şi-au lansat deja monoposturile şi au apucat să ruleze şi în teste, spaniolii de la Campos Meta şi americanii de la USF1 întâmpină reale dificultăţi. Deşi ibericii au anunţat deja un pilot, pe Bruno Senna, nepotul legendarului Ayrton Senna, schimbările de proprietari şi dificultăţile financiare i-au pus în imposibilitatea de a-şi duce la bun sfârşit programul de pregătire.
De partea cealaltă, informaţiile dinspre USF1 sunt ambigue. Presa argentiniană a anunţat că pilotul Jose Maria Lopez ar fi fost pus pe liber de către unul dintre proprietarii echipei, Peter Windsor, care ar fi anunţat că USF1 nu va concura în acest sezon. Aceste supoziţii sunt întărite de zvonurile privind o posibilă cooptare a lui Lopez la Campos.
Pe de altă parte, celălalt patron al americanilor, Ken Andreson, a declarat în mod oficial că a cerut permisiunea FIA să absenteze de la primele patru curse ale sezonului, în condiţiile în care regulamentul permite unei echipe să rateze doar trei curse înainte de a fi descalificată.
De această degringoladă încearcă să profite sârbii de la Stefan GP, care încearcă să obţină un loc pe grila de start în 2010. Aceştia forţează mâna FIA, prezentând recent pe site-ul oficial dovezi ale expedierii unor containere cu material în Bahrain.
Etapa 1: 12 - 14 martie - Marele Premiu al Bahrainului.Circuit/oraş: Sakhir, ManamaData: Duminică 14 martieÎnvingătorul din 2009: Jenson Button (Brawn)Cel mai rapid tur: Michael Schumacher 1:30.252 (2004)Primul Mare Premiu: 2004
Etapa a 2-a: 26-28 martie - Marele Premiu al Australiei.Circuit/oraş: Albert Park, MelbourneData: Duminică, 28 martieÎnvingătorul din 2009: Jenson Button (Brawn)Cel mai rapid tur: Michael Schumacher 1:24.125 (2004)Primul Mare Premiu: 1996
Etapa a 3-a: 2-4 aprilie - Marele Premiu al Malaysiei.Circuit/oraş: Sepang, Kuala LumpurData: Duminică, 4 aprilieÎnvingătorul din 2009: Jenson Button (Brawn)Cel mai rapid tur: Juan Pablo Montoya 1:34.223 (2004)Primul Mare Premiu: 1999
Etapa a 4-a: 16-18 aprilie - Marele Premiu al Chinei.Circuit/oraş: Shanghai International Circuit, ShanghaiData: Duminică, 18 aprilieÎnvingătorul din 2009: Sebastian Vettel (Red Bull)Cel mai rapid tur: Michael Schumacher 1:32.238 (2004)Primul Mare Premiu: 2004
Etapa a 5-a: 7-9 mai - Marele Premiu al Spaniei.Circuit/oraş: Circuit de Catalunya, Montmelo, BarcelonaData: Duminică, 9 maiÎnvingătorul din 2009: Jenson Button (Brawn)Cel mai rapid tur: Kimi Raikkonen 1:21.670 (2008)Primul Mare Premiu: 1991
Etapa a 6-a: 13-16 mai - Marele Premiu al Statului MonacoCircuit/oraş: Circuit de Monaco, Monte CarloData: Duminică, 16 maiÎnvingătorul din 2009: Jenson Button (Brawn)Cel mai rapid tur: Michael Schumacher 1:14.439 (2004)Primul Mare Premiu: 1929
Etapa a 7-a: 28-30 mai - Marele Premiu al TurcieiCircuit/oraş: Istanbul Park, IstanbulData: Duminică, 30 maiÎnvingătorul din 2009: Jenson Button (Brawn)Cel mai rapid tur: Juan Pablo Montoya 1:24.770 (2005)Primul Mare Premiu: 2005
Etapa a 8-a: 11-13 iunie - Marele Premiu al CanadeiCircuit/oraş: Circuit Gilles Villeneuve, MontrealData: Duminică, 13 iunieÎnvingătorul din 2009: nu s-a disputatCel mai rapid tur: Rubens Barrichello 1:13.622 (2004)Primul Mare Premiu: 1978
Etapa a 9-a: 25-27 iunie - Marele Premiu al EuropeiCircuit/oraş: Circuit de Valencia, ValenciaData: Duminică, 27 iunieÎnvingătorul din 2009: Rubens Barrichello (Brawn)Cel mai rapid tur: Timo Glock 1:38.683 (2009)Primul Mare Premiu: 2008
Etapa a 10-a: 9-11 iulie - Marele Premiu al Marii Britanii.Circuit/oraş: Silverstone, NorthamptonshireData: Duminică, 11 iulieÎnvingătorul din 2009: Sebastian Vettel (Red Bull)Cel mai rapid tur: Michael Schumacher 1:18.739 (2004)Primul Mare Premiu: 1948
Etapa a 11-a: 23-25 iulie - Marele Premiu al Germaniei.Circuit/oraş: HockenheimData: Duminică, 25 iulieÎnvingătorul din 2009: Mark Webber (Red Bull) (s-a disputat pe circuitul de la Nurburgring)Cel mai rapid tur: Kimi Raikkonen 1:13.780 (2004)Primul Mare Premiu: 1977
Etapa a 12-a: 30 iulie-1 august - Marele Premiu al Ungariei.Circuit/oraş: Hungaroring, BudapestData: Duminică, 1 augustÎnvingătorul din 2009: Lewis Hamilton (McLaren)Cel mai rapid tur: Michael Schumacher 1:19.071 (2004)Primul Mare Premiu: 1986
Etapa a 13-a: 27-29 august - Marele Premiu al Belgiei.Circuit/oraş: Spa-FrancorchampsData: Duminică, 29 augustÎnvingătorul din 2009: Kimi Raikkonen (Ferrari)Cel mai rapid tur: Kimi Raikkonen 1:45.108 (2004)Primul Mare Premiu: 1924
Etapa a 14-a: 10-12 septembrie - Marele Premiu al Italiei.Circuit/oraş: MonzaData: Duminică, 12 septembrieÎnvingătorul din 2009: Rubens Barrichello (Brawn)Cel mai rapid tur: Rubens Barrichello 1:21.108 (2004)Primul Mare Premiu: 1922
Etapa a 15-a: 24-26 septembrie - Marele Premiu al statului Singapore.Circuit/oraş: Marina Bay, SingaporeDate: Duminică, 26 septembrieÎnvingătorul din 2009: Lewis Hamilton (McLaren)Cel mai rapid tur: Kimi Raikkonen 1:45.599 (2008)Primul Mare Premiu: 2008
Etapa a 16-a: 8-10 octombrie - Marele Premiu al Japoniei.Circuit/oraş: SuzukaData: Duminică, 10 octombrieÎnvingătorul din 2009: Sebastian Vettel (Red Bull)Cel mai rapid tur: Kimi Raikkonen 1:31.540 (2005)Primul Mare Premiu: 1987
Etapa a 17-a: 22-24 octombrie - Marele Premiu al Coreei de Sud.Circuit/oraş: YeongamData: Duminică, 24 octombrieÎnvingătorul din 2009: nu s-a disputatPrimul Mare Premiu: 2010
Etapa a 18-a: 5-7 noiembrie - Marele Premiu al Braziliei.Circuit/oraş: Interlagos, Sao PauloData: Duminică, 7 noiembrieÎnvingătorul din 2009: Mark Webber (Red Bull)Cel mai rapid tur: Juan Pablo Montoya 1:11.473 (2004)Primul Mare Premiu: 1972
Etapa a 19-a: 12-14 noiembrie - Marele Premiu de la Abu-Dhabi.Circuit/oraş: Yas Marina, Abu DhabiData: Duminică, 14 noiembrieÎnvingătorul din 2009: Sebastian Vettel (Red Bull)Cel mai rapid tur: Sebastian Vettel 1:40.279 (2009)Primul Mare Premiu: 2009