Incredibil: o femeie a alergat maratonul pe tocuri de 7 centimetri!
Alergarea pe tocuri nu e o noutate, dar numai pe distanţe scurte, de ordinul sutelor de metri. O tânără de 27 de ani a intrat însă în Cartea Recordurilor, reuşind să termine pe cuie maratonul din oraşul american Chattanooga.
Dintr-un accesoriu indispensabil doamnelor, tocurile au ajuns subiectul unei performanţe sportive incredibile. În mod normal, doar un nebun şi-ar fi imaginat că cineva ar putea alerga peste 40 de kilometri cu asemenea încălţări inconfortabile. Nu a fost şi cazul americancei Irene Sewell, care şi-a îndeplinit un vis. „Ei bine, am făcut-o! Sunt încă în stare de şoc, dar am reuşit”, a exclamat Irene după ce a trecut pe tocuri de aproape 7 centimetri linia de sosire a unui maraton desfăşurat în statul american Tennessee. 7 ore, 27 de minute şi 53 de secunde e timpul care va rămâne mult timp de-acum încolo în Cartea Recordurilor, fiind greu de crezut că o altă temerară va îndrăzni să atace reuşita lui Irene.
În trecut, a mai fost o tentativă similară, la maratonul de la Londra, dar sportiva respectivă n-a rezistat decât jumătate din cursa de 42 de kilometri şi 195 de metri. „Prietenii mi-au spus că sunt puţin nebună, dar apoi m-au susţinut. Cred că mintea e mai puternică decât corpul, deci poţi realiza orice dacă eşti pregătit din punct de vedere mental”, a declarat Sewell, care a oferit şi detalii din spatele acestei performanţe.
„Am încercat vreo şase perechi de pantofi, iar pregătirea efectivă a durat un an. La antrenamente alergam la început doar pe tocuri, dar am acuzat dureri la gambă. Apoi, fizioterapeutul m-a sfătuit să mă antrenez cu pantofi normali şi doar ocazional să-mi pun tocurile”, a precizat Irene Sewell.