Incredibil: Simona Halep a câştigat fără să doarmă!

22 ianuarie 2018 14:51   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Simona Halep a ajuns în sferturi la Australian Open în ciuda faptului că nu s-a odihnit deloc în noaptea dinaintea meciului cu Osaka.

Ediţia din acest an a turneului de la Melbourne e una de poveste pentru tenismena noastră. După halucinantul meci de patru ore cu Davis, a urmat o altă întâlnire disputată în condiţii speciale.

Simona Halep mai are trei paşi până la marele vis de a triumfa într-un Grand Slam. Azi, optimea de finală cu tânăra japoneză Naomi Osaka (20 de ani) a fost, privind scorul (6-3, 6-2), o formalitate pentru lidera mondială. După meci, românca a dezvăluit însă problemele pe care le-a avut în noaptea dinainte.

„Sunt fericită că mi-am găsit ritmul. Nu e uşor să faci asta când eşti foarte obosit. Noaptea trecută a fost foarte grea, nu am putut dormi, am avut dureri peste tot”, a precizat Halep, chinuită de o accidentare la gleznă suferită încă din primul tur.

Norocul Simonei a fost faptul că organizatorii au programat meciul cu Osaka după-amiază, în jurul orei cinci la Melbourne (8 dimineaţa în România). „Am reuşit să dorm două ore înainte de meci şi am fost proaspătă”, a adăugat Simona Halep. „Glezna e inflamată, dar nu mă mai gândesc la asta, poate că m-am obişnuit cu ideea. Durerea e acolo, o simt, dar o pot controla”, a mai afirmat constănţeanca, oferindu-ne asigurări pentru meciurile care vin.

Deloc surprinzător, după disputa interminabilă din turul trei cu Lauren Davis, Simona Halep e jucătoarea care a stat cel mai mult pe teren la Australian Open. Astfel, per total, românca a transpirat aproape nouă ore (8 ore şi 45 de minute) în patru meciuri, având o medie de peste două ore pe meci. „Turneul ăsta e ca un maraton pentru mine”, a ţinut să spună tenismena noastră.

Mai multe