Înfrângere Jojo Dan

29 martie 2015 20:43   Alte sporturi
Ultima actualizare:

E clar, Anglia nu le prieşte boxerilor români: înfrângere Jojo Dan. După ce, în urmă cu trei ani, Lucian Bute era făcut KO de Karl Froch, pierzând centura mondială, sâmbătă, un alt român, Jo Jo Dan, a fost bătut măr de un britanic, Kell Brook.

Înfrângere Jojo Dan! Noapte de coşmar pentru boxerul român Ion Ionuţ, alias Jo Jo Dan. Deşi venise la Sheffield cu gândul de a-i lua centura campionului mondial IBF la semimijlocie, Kell Brooks, pugilistul nostru nu a rezistat decât patru runde loviturilor năucitoare ale adversarului, fiind nevoit să abandoneze.

Singura repriză mai echilibrată a fost prima, în care românul nu s-a sfiit să atace. Apoi, a început dezastrul. A fost trimis de patru ori la podea în următoarele trei runde, astfel că antrenorul său a cerut oprirea luptei la finalul reprizei a patra. 

Am pierdut cum nu mă aşteptam. A fost mai bun ca mine. Mulţumesc tuturor pentru sprijin!” a spus după înfrângere Jojo Dan. Din păcate, pentru sportivul de 33 de ani aceasta a fost una dintre ultimele şanse de a cuceri o centură mondială, el având deja în palmares 3 înfrângeri în 37 de meciuri disputate la profesionism.

Înfrângere Jojo Dan: ce spune Doroftei

Jo Jo Dan e al doilea român care pierde în Anglia o luptă pentru o centură mondială. În 2012, pe 26 mai, la Nottingham, Lucian Bute a fost învins prin KO tehnic în runda a cincea de Karl Froch. Aceea a fost prima înfrângere din cariera pugilistului nostru, care îşi pusese atunci pentru a 10-a oară la bătaie centura mondială IBF la categoria super-mijlocie.

După înfrângere Jojo Dan a intrat în colimatorul preşedintelui Federaţiei Române de Box, Leonard Doroftei. "Singurul lucru pe care l-a avut Jo Jo Dan a fost curajul. De aceea, s-a şi prezentat la această confruntare. Kell Brook s-a mişcat foarte bine. Şi Jo Jo s-a mişcat bine...până la ring. N-a fost însă vina lui, ci a antrenorului. Tactica a fost total greşită. Nu trebuia să stea la schimb de lovituri cu englezul, trebuia să fie într-o permanentă mişcare".

Înfrângere Jojo Dan: momente-cheie

4 momente-cheie ale meciului

1. Jo Jo Dan cade pentru prima oară la podea, în runda a doua, după ce primeşte o lovitură în plină figură.

2. Românul e numărat a doua oară în meci, tot în runda a doua, după o nouă lovitură în figură.

3. Jo Jo cade a treia oară la podea, după o serie năucitoare a lui Brook. Era runda a patra.

4. În ultima secundă a reprizei a patra, românul vrea să lovească dar cade şi e din nou numărat, iar antrenorulsău cere oprirea luptei.

Mai multe