Înfrântă, dar nu ucisă: "Voi reuși a patra oară. Am început prost cu acea accidentare"

27 ianuarie 2018 13:47   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Simona Halep a pierdut în trei seturi dramatice finala de la Melbourne, cea despre care spusese că va refuza să i-o cedeze danezei.

Din păcate a fost nevoită s-o facă, iar la premiere, când a pus din nou mâna pe farfurie, în loc de cupă, constănțeanca era gâtuită de emoții și, cu lacrimi în ochi, și-a găsit cu greu cuvintele. La interviu le-a folosit pe cele simple, aproape de clișee, să scape parcă mai repede și să se izoleze undeva unde să sufere din nou în sine până la șansa următoare. "Nu e ușor să vorbesc după un astfel de meci. Am început prost turneul cu acea accidentare la gleznă, dar am încercat să dau totul și să trec peste. O felicit pe Caroline. A făcut un meci extraordinar și a meritat să mă bată azi. Și ea aștepta de mult un mare șlem și l-a obținut. Felicitări pentru tatăl ei, care a făcut sacrificii enorme pentru ea. Le mulțumesc și celor din echipa mea. Le-am promis că voi reuși a treia oară, dar n-am putut să mă țin de cuvânt. Poate a patra oară. Oricum, mai am mulți ani înainte de jucat", a declarat Halep la festivitatatea de premiere.

Mai multe