Înmormântarea lui Jonah Lomu. Cea mai emoţionantă Haka, pe Eden Park

30 noiembrie 2015 21:00   Alte sporturi
Ultima actualizare:

20.000 de fani au ţinut să-şi ia adio de la unul dintre cei mai importanţi jucători de rugby din istorie, internaţionalul neozeelandez Jonah Lomu. Totul s-a petrecut pe un stadion legendar din Auckland, Eden Park.

Decedat în urmă cu două săptămâni, la vârsta de 40 de ani, din cauza unui edem cerebral căpătat în urma unei călătorii cu avionul de aproape 24 de ore, Jonah Lomu va fi înmormântat azi. Dar ieri, el a fost pentru ultima oară dus pe arena pe care a realizat atâtea victorii în tricoul negru al naţionalei Noii Zeelande.

În aplauzele celor aproximativ 20.000 de fani, sicriul cu corpul neînsufleţit a fost întâmpinat de foştii săi coechipieri, care au făcut dansul tradiţi0onal al naţionalei, Haka.

Vezi cea mai emoţionantă Haka din Istorie

În centrul atenţiei s-au aflat şi soţia şi cei doi băieţi ai lui Lomu. Cei doi copii, de şase, respectiv cinci ani au purtat tricouri negre, cu numărul 11 şi numele Jonah pe spate. De asemenea, un grup de aborigeni a făcut un dans tradiţional în onoarea fostului rugbyst, cel care, în 1994, a devenit cel mai tânăr jucător care a debutat în naţionala Noii Zeelande. Avea atunci 19 ani şi 45 de zile, meciul fiind contra Franţei. În 1995, el a făcut parte din echipa care a ajuns în finala Cupei Mondiale, de-a lungul timpului el strângând 63 de selecţii şi marcând 37 de eseuri. 

Conform presei din Noua Zeelandă, înmormântarea va avea loc azi şi va fi transmisă în direct de principalele posturi de televiziune din ţară, lucru care nu s-a mai întâmplat de ani buni.

Mai multe