Irina Begu a ratat două mingi de set cu Serena Williams și a fost eliminată de la Roland Garros
Irina Begu a fost eliminată în primul tur de la Roland Garros, fiind învinsă de americanca Serena Williams (7-6, 6-2), și rămâne cu regretul de a fi ratat două mingi de set în primul act. Iată ce a declarat jucătoarea noastră după meci, într-un interviu pentru TVR 1.
Despre șansele de câștigare a primului set: „Bineînteles că sunt dezamagită de șansele pe care le-am ratat în primul set, iar gândul, oarecum, îmi fuge acolo, pentru că a fost un meci echilibrat. Îmi pare rău de primul set, cred că s-ar fi schimbat un pic situația ulterior”.
Despre faptul că a disputat primul meci feminin în nocturnă în istoria Roland Garros-ului: „Am aflat sâmbătă, m-am pregatit mental. A fost foarte OK, nu m-a deranjat deloc. Dimpotrivă, mi-a plăcut, mă bucur că am intrat în istorie cu acest meci”.
Despre greșelile pe care crede că le-a făcut în meciul cu Serena Williams: „Din păcate, la 6-5 în primul set pentru mine nu am servit cu primul serviciu așa cum mi-aș fi dorit. Cred că majoritatea punctelor le-am început cu al doilea. Cu ea este un pic mai greu, pentru ca stă destul de în față, încearcă în general să pună presiune pe serviciul al doilea si cred că acolo a fost greșeala mea, că n-am încercat în momentele importante să bag primul serviciu. De asemenea, mi-am dorit să lungesc cât mai mult raliurile și să o mișc cât de mult pot”.