Irina Begu, învingătoare la Taskent

15 septembrie 2012 16:44   Alte sporturi
Ultima actualizare:

După Sorana Cârstea, care a câştigat titlul la Taşkent în 2008, a vebit rândul unei alte romance să se impună în finala turneului din Uzbekistan. Irina Beagu a câştigat ieri primul ei concurs WTA, după ce a bătut-o în finală pe croata Donna Vekici, în vârstă de 16 ani, venită din calificări.

Românca a avut un turneu perfect la Taskent, iar ieri a încununtat cu o victorie clară săptămâna de vis din Uzbekistan. Irina Begu, locul 87 mondial, a câştigat, sâmbătă, turneul de la Taşkent (Uzbekistan), dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari, obţinând astfel primul său titlu WTA din carieră. Begu a învins-o în finală, cu scorul de 6-4, 6-4, după o oră şi 20 de minute, pe. Vekici este numărul 183 WTA.

"Este minunat să câştigi un titlu, voi pleca de la Taşkent cu amintiri frumoase. Mă bucur că am decis în ultimul moment să particip la turneu şi cu siguranţă voi reveni aici ca să îmi apăr titlul. Serviciul meu a fost cel care m-a făcut să câştig", a spus sportiva din România imediat după finalul partidei.

Begu a avut cuvinte de laudă la adresa adversarei din finala: "Donna a jucat foarte bine şi mă bucur că m-am impus în faţa ei în ambele seturi. Eram puţin îngrijorată când Donna a egalat de la 2-4 la 4-4 în setul doi, dar am reuşit să preiau din nou conducerea cu 5-4 iar apoi am câştigat setul".

Sportiva învinsă de Begu în finală, Donna Vekici, consideră că românca a meritat victoria. "Eram pregătită pentru această finală, dar Irina a jucat foarte bine, a meritat victoria. Eu mă bucur că am avut o săptămână bună, însă sunt şi puţin dezamăgită deoarece nu am putut câştiga titlul, deşi am ajuns foarte aproape. Însă voi reveni. Am câştigat o experienţă valoroasă pentru viitorul meu", a afirmat Vekici.

Mai multe