Irina Begu revine în Top 100 WTA după două luni
Irina Begu a reușit să se califice în sferturile de finală ale turneului WTA de la București, iar punctele pe care și le-a asigurat o vor readuce, de luni, în Top 100 mondial.
În turul secund al BRD Bucharest Open, Irina Begu a învins-o cu scorul de 6-4, 6-3 pe slovena Kaja Juvan, ocupanta locului 111 mondial. Prin calificarea în sferturile de finală, românca va urca cel puțin 15 locuri în clasamentul mondial, adică va ajunge până pe 97 în lume. Evident, ascensiunea ei va continua dacă se va califica în fazele superioare ale competiției din capitala României. Primul obstacol va fi învingătoarea partidei dintre Laura Siegemund, favorita 6, și Laura Arruabarrena. Ultima oară, Irina a fost între primele 100 de jucătoare ale lumii în clasamentul publicat pe 13 mai.
Joi, după ora 14.00, vor juca celelalte două românce rămase în cursă pe tabloul principal de simplu. Patricia Ţig, care este autoarea uneia dintre cele mai spectaculoase reveniri – ea a născut la finele anului trecut – va juca împotriva principalei favorite, letona Anastasija Sevastova. Țig, venită din calificări, a învins-o cu scorul de 6-2, 6-1, pe maghiara Anna Bondar.
Tot în optimi va juca azi și Jaqueline Cristian. Beneficiară a unui wild-card, aceasta a câștigat derby-ul româncelor din primul tur, învingând-o cu 6-4, 4-6, 6-2 pe Sorana Cîrstea. Ea va juca joi contra Elenei Ribakina, din Kazahstan.