Iubire la distanţă între Cătălina Ponor şi Tommy Ramos

30 noiembrie 2014 23:50   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Cătălina Ponor petrece chiar în aceste zile o vacanţă la care a visat de o jumătate de an. Ea a ajuns de câteva zile în Puerto Rico, acolo unde este în sfârşit alături de iubitul ei, Tommy Ramos.

Cătălina a ajuns în Puerto Rico în urmă cu o săptămână. Aceasta e prima ei călătorie în acest stat, aflat la 8.5600 de km de România, din primăvară, atunci când, de asemenea, a petrecut câteva luni alături de alesul inimii ei. Ca în fiecare an de când formează un cuplu, cei doi vor petrece Sărbătorile de iarnă împreună. Triplă campioană olimpică la Atena, în 2004, Cătălina Ponor trăieşte, din 2012, o poveste de dragoste cu cel mai valoros gimnast portorican din istorie: Tommy Ramos. Cei doi s-au cunoscut la începutul anului la Olimpiada de la Londra şi iubirea lor este la aceeaşi intensitate ca la început. 

Practic, cei doi tineri - Ponor are 27 de ani, iar Ramos 28 de ani - trăiesc împreună cam 6 luni pe an, fie în Puerto Rico, fie în România. Cum Cătălina este retrasă din activitate, perioadele în care cei doi se văd depind de concursurile şi de programul de pregătire al lui Tommy. Acesta e, „cu acte”, cel mai valoros gimnast nu doar din ţara sa ci din întreaga zonă a Americii Centrale şi a zonei Caraibelor şi de aceea aşteptările de la el sunt mari. La începutul lunii, de exemplu, Ramos a dus echipa Puerto Rico spre cucerirea celui de-al patrulea titlu consecutiv la Jocurile Centroamericane şi ale Caraibelor, cea mai importantă competiţie a sportului din acea zonă a lumii.

Mai multe