Jaqueline Cristian a pătruns în Top 100 mondial. Jaq s-a calificat în ultimul tur al calificărilor la Linz
Bucureșteanca Jaqueline Cristian (23 de ani) s-a calificat, astăzi (sâmbătă, 6 noiembrie), în ultimul tur al calificărilor turneului de categorie WTA 250 de la Linz (Austria). Astfel ea a pătruns pentru prima dată în carieră în Top 100 mondial.
În primul tur al calificărilor, Cristian a trecut (6-3, 6-2) de rusoaica Irina Hromaceva, numărul 351 mondial, într-o oră şi 15 minute. Pentru un loc pe tabloul principal de simplu, românca o va înfrunta pe sportiva ucraineană Lesia Ţurenko (113 WTA).În ultimul tur al calificărilor se află şi Ana Bogdan (108 WTA), care va juca împotriva ucrainencei Katerina Kozlova (129 WTA).Aflată pe locul 104 WTA înaintea acestui turneu, Jaqueline Cristian a urcat pe locul 100 cu 780 de puncte. Favorită principală a turneului de la Linz este britanica Emma Răducanu. Cap de serie numărul 2 este Simona Halep, iar Sorana Cîrstea este favorită cu numărul 6.