Jaqueline Cristian s-a calificat în ”sferturi” la Transylvania Open, fază în care o poate întâlni pe Simona Halep

28 octombrie 2021 9:22   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Aflată pe locul 105 WTA, Jaqueline Cristian (23 de ani) s-a calificat, miercuri seară, în sferturile de finală ale turneului Transylvania Open, care se desfășoară la Cluj. Bucureșteanca a mai făcut un pas spre Top 100 mondial.

După un meci în care a avut ocazia de a câștiga rapid primul set, conducând cu 5-2, și a beneficiat de mai multe mingi de meci, Cristian a învins-o (7-6/5, 7-5) în optimile de finală pe sportiva australiană Ajla Tomljanovic, numărul 43 mondial şi cap de serie 5. Confruntarea a durat două ore şi 11 minute.”Jaq” o va întâlni în faza următoare pe câştigătoarea meciului dintre Simona Halep, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 1, şi rusoaica Varvara Graceva, numărul 81 mondial, care este programat astăzi (joi, 28 octombrie).În urma acestui succes, Jaqueline Cristian a urcat pe locul 100 în clasamentul WTA la zi. Ea are 780 de puncte, fiind devansată de poloneza Magdalena Frech (783p) și Zairna Diyas (783p). 

Mai multe