JO 2016: Românul Adrian Crişan, surpriza Olimpiadei la ping-pong!

9 august 2016 12:02   Alte sporturi
Ultima actualizare:

În vârstă de 36 de ani, jucătorul de tenis de masă Adrian Crişan a avut o evoluţie remarcabilă pe tabloul de simplu al Olimpiadei.

Românul a fost eliminat luni noapte în optimile de finală de către unul dintre cei mai valoroşi chinezi din ultimele decenii, Zhang Jike, campionul olimpic de la Londra. Asiaticul s-a impus cu 4-0, dar Crişan l-a pus în mare dificultate pe parcursul meciului, scorul pe seturi fiind 11-8, 11-9, 14-12, 11-5 în favoarea lui Zhang.

La startul turneului de la Rio, Adrian Crişan era al 50-lea tenismen ţinând cont de clasamentul mondial, astfel că performanţa de a pătrunde în primii 16 este una deosebită.

Cu un tur înainte, în 16-imi, Adrian Crişan a bifat una dintre cele mai spectaculoase victorii din cariera sa. Împotriva sud-coreeanului Lee Sangsu (favoritul numărul 12), tricolorul a fost condus cu 3-1, dar a revenit incredibil şi a câştigat cu 4-3.

Mai multe