Jo Jo Dan, pe urmele lui Bute: va lupta pentru titlul mondial la box!
Ion Ionuț, alias Jo Jo Dan, și-a văzut visul cu ochii: a obținut dreptul de a lupta pentru titlul mondial al profesioniștilor de la categoria semimijlocie, în versiunea IBF.
În vârstă de 33 de ani, Jo Jo Dan a obținut, în această dimineață, cea mai importantă victorie a carierei: l-a învins la puncte, printr-o decizie de 2-1, pe canadianul Kevin Bizier (30 de ani) și a devenit challenger-ul obligatoriu al campionului mondial, britanicul Kell Brook.
Meciul disputat în această dimineață în gala de la Quebec a fost unul tensionat. În repriza a șaptea, românul a fost trimis la podea, dar și-a revenit literalmente din pumni și și-a năucit adversarul în ultimele cinci reprize ale confruntării, câștigând al doilea meci din tot atâtea disputate cu Bizier. În urma acestei victorii, Jo Jo Dan - care pierduse două confruntări de desemnare a challenger-ului categoriei în trecut - îi calcă pe urme prietenului său, Lucian Bute, cel care l-a și încurajat înaintea partidei. Jo Jo va lupta în premieră pentru un titlu mondial la box profesionist, meciul cu Brook urmând să aibă loc anul viitor, într-o locație și pe o bursă ce va fi stabilită de managerii celor doi pugiliști.