Joacă tenis din buric

21 ianuarie 2017 19:43   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Ca de obicei, turneele de Mare Şlem sunt o ocazie perfectă pentru ca jucătoarele din circuitul feminin să-şi etaleze ţinutele create special de marii producători.

Australian Open îşi încheie duminică (22 ianuarie) prima săptămână de meciuri, iar noi putem trage deja primele concluzii. Dincolo de ceea ce s-a întâmplat efectiv pe terenurile de joc, nu putem ignora nici partea artistică a competiţiei. Mai exact felul în care unele dintre tenismene s-au prezentat în faţa publicului de la Melbourne. La acest capitol, senzaţie a făcut de departe Eugenie Bouchard.

Cea supranumită „Barbie” pentru calităţile fizice indiscutabile a părăsit turneul în turul trei, dar a rămas la inima spectatorilor din tribune şi a celor care au văzut-o la TV. Asta pentru că Bouchard a evoluat într-o ţinută extrem de senzuală, cu buricul la vedere, adjudecându-şi titlul neoficial de cea mai sexy prezenţă de la Australian Open.

Căldura de la Antipozi le-a făcut şi pe alte jucătoare să se bucure de echipamente vaporoase, inclusiv Simona Halep. În meciul pierdut în primul tur, românca ne-a arătat de câteva ori abdomenul, la fel cum s-a întâmplat şi cu lidera mondială Angelique Kerber. De altfel, Halep şi Kerber au fost îmbrăcate la fel, cele două fiind sponsorizate de aceeaşi marcă de echipamente sportive.

Şi-a asortat bluza cu tatuajele!

Din punct de vedere al echipamentului, cea mai nonconformistă jucătoare e de ani buni americanca Bethanie Mattek-Sands, o specialistă a probei de dublu. La Australian Open, tenismena de 31 de ani a găsit de cuviinţă să poarte o bluză înflorată, în concordanţă cu florile tatuate pe braţul drept.

Sorana Cîrstea joacă duminică la 8.00

Sorana Cîrstea, singura româncă din optimile de la Australian Open, va juca duminică dimineață contra ibericei Garbine Muguruza. Partida e programată ultima pe arena Margaret Court, aceasta însemnând că se va juca în jurul orei 8.00. Meciul va fi în direct pe Eurosport. De la ora 2.00 dimineața, vor juca, în optimile probei de dublu, și cei doi români de la dublu, Florin Mergea și Horia Tecău.

Mai multe