Juan Antonio Samaranch are probleme cu inima
14 octombrie 2009 15:06
Alte sporturi
Ultima actualizare:
Fostul preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Juan Antonio Samaranch, a fost transportat la Spitalul Prinţesa Grace din Monaco după o criză cardiacă.
Spaniolul era prezent în Principat pentru a participa la Sportel. Samaranch a acuzat dureri de inimă, acordându-i-se primul ajutor medical. Transportat la spital, a fost supus unor teste. Medicii au diagnosticat o insuficienţă cardiacă, fiind rezervaţi în privinţa evoluţiei stării de sănătate a celui care a condus mişcarea olimpică între 1980 şi 2001.