Jumătate de milion de euro e prada "tigroaicelor"

4 mai 2017 20:06   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Mai e o zi până la marea provocare a „tigroaicelor” de la CSM, hotărâte să câştige a doua oară la rând Liga Campionilor la handbal feminin. Cum performanţa se plăteşte, totalul primelor promise de şefii clubului depăşeşte 500.000 de euro.

CSM Bucureşti a ajuns încă de ieri la Budapesta, fiind prima dintre cele patru echipe calificate în Final 4 care s-a prezentat în capitala Ungariei. „Avem un singur antrenament, apoi totul se canalizează pe energie, pe vizionări şi pe discuţii individuale”, a dezvăluit la plecarea din Bucureşti antrenorul suedez Per Johansson.

Tot la capitolul motivare lucrează şi şefii clubului, în frunte cu preşedintele Alin Petrache. „Anul acesta avem prime mai mici decât anul trecut, asta pentru că avem deja o titulatură, suntem campionii Europei”, a spus Petrache.

Astfel, surse din cadrul clubului vorbesc despre aproximativ jumătate de milion de euro, sumă care va fi împărţită în vestiare de staff-ul tehnic şi de cele 16 jucătoare din lot. În funcţie şi de contribuţia pe care o vor avea în Final 4, cele mai inspirate handbaliste şi-ar putea umple conturile cu câte 25.000 de euro, bani mulţi ţinând cont de faptul că ne aflăm la handbal, nu la fotbal. De altfel, suma pe care federaţia europeană o va acorda câştigătoarei din Final 4 nu va depăşi cuantumul primelor pe care le va plăti CSM-ul în cazul unui succes.

Programul meciurilor din Final 4

Sâmbătă

  • Buducnost – Györ    16.15
  • CSM Bucureşti – Vardar Skopje    18.45

Duminică

  • Finala mică    16.15
  • Finala mare    18.45

* Meciurile vor fi transmise la DigiSport şi DolceSport.

Mai multe