Kempo, sportul cu peste 15 milioane de practicanţi
Kempo, sportul desemnat de specialişti ca fiind unul dintre cele mai complexe sporturi de luptă, a devenit extrem de îndrăgit şi de foarte multe dintre reprezentantele sexului frumos. Pentru femei, avantajele acestei discipline sportive sunt dezvoltarea capabilităţii de autoapărare, adaptabilitatea la condiţii de stres, precum şi tonifierea şi condiţionarea fizică excepţională obţinute în urma antrenamentelor specifice de Kempo.
După ce a realizat un amplu interviu cu profesorul Amatto Zaharia, preşedintele Federaţiei Române de Kempo, despre istoria, performanţele şi arta practicării acestui sport, Teodora Drăgoi Pop de la TVH a dorit să cunoască acest fenomen cu o istorie impresionantă si din poziţia de sportiv. Vedeta de televiziune a descoperit că loviturile directe cu pumnul lucrează foarte bine muşchii braţelor şi ai spatelui iar cele cu genunchii tonifiază muşchii gambelor şi ai coapselor. În mai puţin de o oră, un antrenament de Kempo arde aproximativ 1000 de calorii. În lume, există peste 15 milioane de oameni care practică acest sport iar în România sunt circa o sută de cluburi afiliate. „A fost o primă experienţă de acest gen pentru mine! Este un sport extraordinar de atractiv iar metodele specifice de antrenament te motiveaza foarte tare pregatindu-te atât fizic cât şi psihic. În plus, dacă ai parte de antrenorul potrivit, încrederea şi ambiţia de a rezista ritmului de antrenament vin de la sine. Este o formă prin care, făra cuvinte prea mari, scapi de stres şi de kilogramele în plus. Este uimitor să simţi cum în urma efortului deosebit de intens din sala de Kempo, eliminând stările de furie cu care te încarcă zilnic societatea în care trăim, pleci acasă cu o senzaţie de bine, de satisfacţie, extrem de plăcută", a mărturisit Teodora Drăgoi Pop pentru publicaţia online www.iClara.ro.