Kim Clijsters, la al treilea trofeu la US Open

12 septembrie 2010 7:54   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Partida dintre Kim şi Vera a durat doar 59 de minute, fiind un record al celui mai scurt meci diisputat la o finala de la US Open. „Sunt foarte încântată că am putut să-mi apăr titlu. Este o onoare să te întorci într-un loc, mai ales la Grand Slam, unde te-ai simţit bine şi a câştigat”, a spus Clijsters.

Belgianca a treminat partida cu 17 mingi câştigătoare, 10 greşeli forţate şi 15 neforţate, faţă de doar 6 puncte câştigate, 17 erori forţate şi 24 neforţate ale rusoaicei.

Clijsters a devenit prima jucătoare care îşi apără titlul din 2001, după Venus Williams, obţinând marele trofeu şi în 2005. Fostul nr. 1 mondial nu a jucat între 2006-2008 din cauza unei accidentări, ea retrăgându-se totodată pentru a se dedica familiei. „Am început US Series, având ca obiectiv să câştig US Open-ul. Chiar dacă nu am jucat cel mai bun tenis al meu de la început, mă bucur că mi-am revenit în ultimele două partide, când am avut mai mare nevoie”, a spus campioana.

Mai multe