Kvitova a fost operată la mâna înjunghiată. Vezi cât va lipsi!
Petra Kvitova a fost ieri la un pas de tragedie, un hoţ surprins chiar de tenismenă în locuinţa ei din oraşul Prostejov înjunghind-o în mâna stângă.
Cehoaica s-a operat azi, având probleme la toate degete, plus doi nervi atinşi. Purtătorul de cuvânt al dublei campioane de la Wimbledon a dezvăluit starea acesteia. "Medicii au suturat tendoanele degetelor, în cursul unei intervenţii chirurgicale care a durat 3 ore şi 45 de minute. Mâna va fi bandajată timp de două zile, apoi ea va purta o atelă timp timp de 6 până la 8 săptămâni şi nu va putea pune nicio greutate pe tendoane timp de cel puţin trei luni. Rana este serioasă, însă chirurgul a explicat că Petra este tânără şi într-o stare bună de sănătate, aşa că nu există niciun motiv să-şi încheie cariera", a declarat Karel Tejkal.
"Încercând să mă apăr, am fost rănită rău la mâna stângă. Sunt zdruncinată, dar sunt norocoasă că sunt în viaţă. Rana este gravă şi va trebui să văd nişte specialişti, dar, cum ştiţi, sunt puternică şi voi lupta cu această problemă", a precizat şi Kvitova.